Câteva minute cu mama – Familia Furdui!

In săptămâna care a trecut, într-una din zile, mama a avut o bucurie deosebită: patru din cei șapte copii au venit acasă, fără să se fi vorbit înainte. La ore diferite, fiecare a tras o fugă până acasă așa cum a putut. Și au lăsat câte o scrisoare pentru autorități să îi ajute să se întoarcă acasă.

familia furdui

Albert, auzind că frații lui mai mari au scris scrisori, a fost foarte curajos și a dorit sa scrie si el propria scrisoare. Își dorește să fie împreună cu părinții și cu toți frații lui.

Așteptăm cu nerăbdare ca cei în drept să ia act de dorințele copiilor și să ia măsuri în direcția reunificării familiei.

Ca urmare a vizitelor secrete acasă, angajații Jugendamt și îngrijitorii de la cămine au început să facă presiuni mari asupra copiilor. Le-au interzis până și să vorbească cu orice persoană cunoscută în cazul în care o întâlnesc pe stradă.

Citeste și: 

Este evident modul meschin în care încearcă să constrângă și să manipuleze copiii. Avem indicii serioase că de fapt angajații de la căminele copiilor sunt in conflict de interese atunci când trimit rapoarte despre întâlnirile dintre părinți și copii. Căminele în care se află copiii sunt cămine private, care își oferă serviciile de cazare către Jugendamt. Este evident că ei doresc să aibă la cămin cât mai mulți copii, pentru cât mai mult timp.

O să revenim asupra subiectului cu descrieri mai exacte ale situației.

Petru, Cami și copiii lor, David, Naomi, Estera, Natalia, Ruben, Albert și Lea au în continuare nevoie de susținerea noastră în rugăciune, de participare în număr cât mai mare la acțiunile care se organizează și, cel mai important, de ziua când familia lor va fi reîntregită.

Vă mulțumim. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Familia extinsă Furdui

Subscribe
Notificari despre
guest
0 Comentarii
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile