Cum putem avea atitudinea corectă față de sărăcie și față de oamenii săraci de asemenea?
Lăcomia noastră, iubirea de bani, ne aduce atât sărăcie cât și nefericire. Atitudinea unui bun creștin față de un sărac nu este aceea de milă, ci mai degrabă aceea de invidie sau concurență.
Deși poți avea mai multă pâine decat fratele tău sărac, și unt și șuncă pe paine, omul nu va trăi numai cu pâine, ci orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.
Isus a fost trimis să vestească săracilor Evanghelia. Numai un sarac poate primi pe deplin evanghelia lui Hristos. Bogătașii aud doar Evanghelia diluată, predicată de păstori care nu au fost înfometați sau nu au postit niciodată, care sunt bogați sau doresc să fie.
Astfel de păstori nu doresc să-și piardă contribuabilii bogați și le predică din Evanghelie doar atât cât să nu-i ofenseze. Ei nu le vor spune enoriașilor bogați că au tot atâtea șanse să ajungă în Împărăția lui Dumnezeu, câte are o cămilă să intre prin urechile acului; cu alte cuvinte, că religia lor este zadarnică.
Calea de a-i ajuta pe săraci este modelul Domnului Isus: de a deveni săraci ca și ei. Citim în cartea evreilor Shemen Hatov, cum rabinul lui Harim Auerbach de Laontitz i s-a adresat unui cizmar care nu avea lemne să-și încălzească încăperea, unde stăteau soția și copilul lui nou născut.
Rabinul l-a trezit imediat pe un vecin avut. Bogatul l-a invitat să intre, dar rabinul a preferat să-i vorbească afară. Era foarte frig și bogatul a trebuit să stea să tremure afară ca să vorbească mult timp cu rabinul.
La sfârșit rabinul a amintit plângerea cizmarului și a spus: “acum că ai simțit tu însuți ce înseamnă să-ți fie frig, vei știi ce ai de făcut ”. Bogatul a dus lemne familiei cizmarului, cărându-le el însuși cu o roabă.
Cine nu a simțit lațul în jurul gâtului, nu poate înțelege situația cuiva care este în pericol de moarte.
Nici o avere sau vre-un milionar filantrop, nu pot înlocui faptele caritabile făcute mai de demult, de către călugării și călugărițele cu vocația sărăciei. Acești oameni, unii dintre ei dintre foști membrii ai claselor avute, au întreținut săracii în spitale, au facut cămine pentru bătrâni și orfelinate.
Ei au coborât în realitate și în duh la nivelul celor pe care s-au străduit să-i ajute, căci cu adevărat și-au iubit semenii ca pe ei înșiși.
Asumându-și propria sărăcie, ei îi puteau aprecia valoarea. Bătrânii, infirmii și săracii nu au fost ajutați numai cu pâine, ci și să vadă în sărăcie un privilegiu, nu doar un handicap.
În SUA și în alte state bogate sunt multe programe pentru săraci care nu funcționează. Programul lui Fancesco de Assisi a funcționat.
El a devenit sărac și i-a determinat pe mulți bogați să-și cheltuiască banii, nu prin impozite greu suportabile, ci dăruind din dragoste.
Am citit că mulți bolnavi din coloniile portugheze, treceau pe lângă spitalele de stat și mergeau mai departe, oprindu-se la mulți km distanță, într-un spital creștin.
Când au fost întrebați de ce procedează astfel, deoarece și spitalele de stat ofereau dotare si tratament ca și cele creștine, localnicii au raspuns: “Da, tratamentul este același, dar mâinile nu sunt aceleași ”. Numai mâna goală poate să mângâie.
Necazul are problemele lui, iar Dumnezeu pare să își fi întors fața de la tine, dar apoi îți dai seama că a fost ca un joc de copil. Îl cauți, Îl găsești din nou…Dumnezeu și cu tine, amândoi radioși, amândoi plini de bucurie.
