Biserica persecutată – NEPAL

• POPULATIE: 29,45 milioane
• NUMĂRUL EVANGHELICILOR (NEO-PROTESTANȚI): Necunoscut
• CREȘTEREA EVANGHELICILOR ANUAL: 5,3%
• GRUPURI ETNICE: 285
• GRUPURI ETNICE NEATINSE: 275
• NUMĂR TOTAL OAMENI NEATINȘI: 26,6 milioane (90,3%)
(NEATINS : fără biserică în propria cultură)
• RELIGIA MAJORITARĂ: Hinduism (83.3%)
• FORMĂ DE GUVERNĂMÂNT: Republica Parlamentară Federală
• CONDUCĂTOR: Primul Ministru Khadga Prasad Sharma Oli
• SURSA PERSECUȚIEI: Asuprirea hindusă

• NAȚIONALISM RELIGIOS ȘI PRESIUNE INTENSĂ. Cea mai mare persecuție a creștinilor din Nepal vine din partea grupurilor radicale hinduse, care au ca scop reclădirea statului hindus. Această dorință a lor a fost împiedicată în anul 2015 când a fost adoptată o nouă constituție, care prezintă Nepalul ca stat secular. Totuși în același timp a fost adoptată și o lege anti-convertire. Creștinii care s-au convertit de la hinduism trăiesc sub o presiune intensă pentru că sunt acuzați că își trădează credința strămoșească.

SUFERINȚA CREȘTINILOR. În Nepal, situația pentru creștini este din ce în ce mai rea. Legile anti-convertire reprezintă un motiv important de persecuție. Oricine poate să fie acuzat pe nedrept de convertirea cuiva, în special creștinii, iar cetățenii străini pot fi deportați. Extremiștii hinduși profită de instabilitatea politică pentru a ataca creștini, de obicei fără consecințe legale. Mulți creștini au fost nevoiți să își părăsească casele sau satele din cauza amenințărilor. Fiind considerați cetățeni de mâna a doua, în unele zone, creștinii nu primesc ajutorul de care au nevoie în timpul pandemiei.

MOTIVE DE RUGĂCIUNE:
• Rugaţi-vă pentru creştinii din Nepal să aibă înţelepciunea de a şti cum să împărtăşească credinţa lor în condiţii de siguranţă şi îndrăzneală să continue să împărtăşească Evanghelia.
• Rugaţi-vă pentru femeile creştine din Nepal, care întâmpină persecuţie din parte membrilor familiei lor. Multe dintre ele sunt bătute, ameninţate, nu li se permite să meargă la biserică, sunt respinse şi lăsate singure.
• În situația în care mulți creștini sunt acuzați de prozelitism, rugați-vă ca frații și surorile noastre din Nepal să fie puternici, să rămână curajoși în credință.

Subscribe
Notificari despre
guest
0 Comentarii
Cele mai vechi
Cele mai noi Cele mai votate
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile